Sunt de aici. Sunt actual, sunt tu si el. Si am acelasi tic: sa tac. Sa tac vorbind. Sa nu vreau sa vreau sa spun. De dragul inertiei si al minimului risc. In ciuda inertiei si al maximului plictis.
Nu ma risc. De mic mi-au zis ca cel mai bine este sa fii rezervat. Aici, in rezervatie. Nu ne speriem de liniste, caci au dezvoltat zarva ca inovatie. Forfota ce te indeamna sa fii scurt. Sa faci troc in small-talk. Imi dai un “buna” iti dau un “buna”, imi dai un “pa” iti dau la fel, ma-ntrebi ce fac iti zic ca bine. Si ma opresc.Nu intru in detalii, nu se face. Mai bine vag, decat exact. Decat o fraza cu impact, mai bine intact. Nu e un dialog subtil, e un sub-stil.
Noi trebuie sa facem, sa alergam, sa indeplinim, sa alergam sa indeplinim. Sa ajungem sa. Nu sa ne pierdem timpul. Am telul ca instinct distinct. Si am un singur tic: sa tac. Sa tac vorbind.
